PreTestare

La marginea prăpastiei abrupte,
Unde valurile mării vuiau,
Fără frică cu zîmbete neîntrerupte,
Doi îndrăgostiţi în prăpastie priveau.

Acolo valurile, lovind în perete,
În mii de stropi se răspîndeau,
Şi într-o albă şi uşoară spumă,
Întorcîndu-se, se transformau!

Gîndindu-se la ceva o clipă,
Spre valuri mîna ea şi-a îndreptat,
Şi iată, desigur că, o glumă friptă,
Domnişoara serios a exclamat:

„Tu ştii, îmi este greu a crede,
Că tu mă vei iubi neîncetat,
E necesar ca să testez atent iubirea ta,
Căci cine ştie poate mîine tu mă vei uita!

Şi dacă inima de dragoste ţi-e plină,
Şi mă iubeşti, ca mai `nainte,
Atunci să sari în valurile acestea acuma,
Ei bine, ce mai aştepţi, sari, haide!”

Şi băiatul pe o clipă era confuz întrînsul,
Vorbea ea serios sau glumea cu dînsul?
El o iubea şi se temea
Că adevărul ea-i spunea.

Dar iată că îndată el totul a înţeles,
De marginea prăpastiei s-a apropiat,
Şi cu un zîmbet strălucit şi fără stres,
I-a zis: „Împinge-mă, ce aştepţi? Sunt gata ca să cad!”

Atunci a rîs ea tare şi cu gust, şi împreună
Au fugit cît mai departe, lăsînd prăpastia în urmă,
Însă numai că de la acel loc anume
Nişte lecţii vitale să învăţăm acuma:

Dragostea să ne încerce poate,
Condiţii diferite ne pune,
Deloc amuzante, şi totuşi e o realitate,
A ne împinge în prăpastie, ea n-o va face, pe bune!!!